Asa cum orice poveste incepe cu "A fost odata.." si orice vis incepe cu : "Se facea ca..."
Se facea ca eram la marea noastra si prin toata tara circulau vesti despre cum Romania era inconjurata de ape si urma sa se scufunde. Malul marii se surpase foarte mult si apa inainta spre oras, dar nu navalind in spume, ci incet si progresiv.
Eu eram cu o multime de oameni varstnici pe scarile unui stadion, cand au ajuns si la noi apele.. Stare oamenilor desi era de durere si desi isi vedeau sfarsitul cu ochii, nimeni nu striga, nu se plangea. O femeie batrana se inneca linistita langa mine si in ochii ei se citea impietrirea. Era prea mult ce vedeam atunci am strigat cu lacrimi in ochi ca toti sa auda: Doamne bratul Tau nu s-a scurtat, fa ceva pentru noi !
In aceeasi clipa strigatului meu de credinta ne-am trezit cu totii intr-o camera frumoasa si calda cu canapele acoperite de coverturi frumoase. Oamenii imbracau haine albe facute dintr-o ceara alba si foarte curata. In privirile lor ce citea uimirea. Erau minunati de ce facuse Dumnezeu, nu le venea sa creada.
Si parca era Craciunul si camera aceea era odaia din copilarie unde bunica impodobea bradul.
Oamenii acestia erau intuneric pe dinauntru si cu toate acestea Domnul ii imbracase in haine de lumina..eu eram unul dintre acesti oameni. La unii haina de ceara incepuse chiar sa se crape, dar la altii era inca intacta si toti umblau cu mare bagare de seama cu aceasta haina pentru ca era foarte pretioasa si pentru ca o puteam pierde oricand...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu