duminică, 12 octombrie 2008

ganduri ca si frunzele toamna

Sub ochelarii indigo, doamna din tren ascundea niste ochi mari verzi, calzi, tomnatici..
Invaluita in privirea aceea m-am simtit iubita cu nu am mai fost de mult.:)
Venea de departe ca sa isi reia viata, agatata in cui aici, era fericita si parca in ochii ei licarea acea speranta a unui nou inceput, a unei tinereti netraite inca..

[Mi-a adus aminte de Ioana, careia frigul sfasietor al unei ierni i-a inghetat anii mult prea putin numarati..
Si apoi de Danut ..frant si el.. Doi oameni croiti din acelasi sort..
]


Poezia limbii grecesti curgea peste noi ca o binecuvantare, purtand imaginea gradinilor de maslini si a casutelor albe, sorbind aer infasurat in briza..

Apoi am condus soarele in amurg, pentru ca nu am vrut sa se simta singur ..a ramas in urma lui doar lumina purpurie ..acum ma simteam eu singura..

Si vrajba asta din mine care ma strange ca un costum de scafandru..fiecare apus suspina in mine nevoia de libertate ..si fiecare inaripata indura figul si zapada din mine cu gandul la zarile duse, tarzii..

P.S. nu stiu daca ne vom mai revedea, dar totusi, Mar, sunt ale tale cuvintele de mai sus, ti le ofer ca singurul dar pe care ti-l mai pot face, mireasma ateniana:)

Niciun comentariu: