Prin pesteri, prin munti si prin paduri a tot fost nevoit David sa se ascunda de regele Solomon, caci acesta dorea sa-i ia viata. Unul dintre Psalmii lui vorbeste despre spaima si amaraciunea pe care o infunta orice om incoltit si fara sprijin, dar se pare ca David avea mereu un Prieten bun care nu-l lasa la greu. Intr-o lume deloc perfecta e bine sa avem un prieten perfect ca Domnul.
Ps 142
O cantare a lui David
O rugaciune facuta cand era in pestera
Cu glasul meu strig catre Domnul,
Cu glasul meu ma rog catre Domnul.
Imi vars necazul inaintea Lui,
Si-mi povestesc stramtorarea inaintea Lui.
Cand imi este mahnit duhul in mine,
Tu imi cunosti cararea.
Pe drumul pe care umblu, mi-au intins o cursa.
Arunca-Ti ochii la dreapta si priveste!
Nimeni nu ma mai cunoaste,
orice scapare este pierduta pentru mine
nimanui nu-i pasa de sufletul meu.
Doamne catre Tine strig, si zic:
Tu esti scaparea mea,
partea mea de mostenire pe pamantul celor vii.
Ia aminte la strigatele mele,
caci sunt nenorocit de tot.
Izbaveste-ma de cei ce ma prigonesc,
caci sunt mai tari decat mine.
Scoate-mi sufletul din temnita,
ca sa laud Numele Tau!
Cei neprihaniti vor veni sa ma inconjoare,
cand imi vei face bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu