Ploua cu tandrete

Bat ploile pamantul nenascut..

E seara si in tropait de ploaie se aduna gandurile.
Orasul acesta vechi incearca sa mi se strecoare in suflet, sa gaseasca drumul sters al viselor.
Sa rascolaeasca vrea ceva demult uitat in tainic loc de-abis.
Dorintele ma poarta sper o fata ascunsa a vietii ce pulseaza in acest marunt ungher al lumii.
As vrea sa pot impacheta imagini vazute si totusi nevazute in acelasi timp al orasului ce-mi indura pasii, capul aplecat, incruntarea, oftatul, dar si seninul.
Sa merem dara in cautarea acelui ceva dulce si'sau amar, misterios sau prea stiut, banal sau neobisnuit al iasilor de tei.

din nou aici

Mi s-a facut dor sa intind ganduri pe blogul personal..
De atata vreme am abandonat aceasta forma de expresie.
Dar ma intorc cu noi forte.... curand!!

intaia lacrima

·        o   lacrima în obraz am strivit

trebuia s-o las să cadă

să-și croiască  cărare de mărgărit

un drum ce poate duce la Tine[...]

Tot mai in vest

Harta călătoriilor noastre nu e cu mult diferită de cea a vechilor descoperitori ai lumii. Începem cu primul pas o cucerire tacită a acestei lumi. Pentru mine prima cucerire a fost Italia. Veneam dintr-o lume un pic anchilozată și aceasta a fost prima lovitură în zid. Ireal de frumoase mi s-au părut marea și apoi portul, iar la câțiva pași castelul. O altă lume mi s-a deschis atunci și a rămas cu ferestre deschise pentru mine. Căci eu europeanul din est nu pot să intru decât pe fereastră și un pic pe furiș, căci nimic nu garantează că va fi privită cu ochi buni prezența mea acolo. Dar cu toate acestea fascinația vestului e încă vie în inima estului.

Fara inteles..

Poate asa sunt multe zile ce se scurg, fara inteles. Pana cand intelegi ce ai de facut si care-i calea ta.
Cum o fi fost pentru oamenii mari, care au fost si ei mici odata? Ei cum au inceput? Sau intrebare si mai intrebatoare: au trait ei momente de confuzie si ce i-a facut sa se dezmeticeasca? In fine, cuuuuum au ajuns oamenii mari MARI? That's the question!

De maine hoinarim

Am master si job care ar trebui sa imi permita sa hoinaresc prin Bucuresti. Nu cunosc aproape deloc orasul in care stau si mai tarziu, cand nu voi mai fi aici, stiu sigur ca o sa tanjesc dupa el.
Si daca luna acesta ar fi o tabla de dartz, atunci tintele ar fi sa merg mai des la teatru, sa ajung pana la Sibiu, apoi la Iasi si poate la mare cu cortul. A nu, fuga la mare e rezervata pentru luna mai.
Dar de maine hoinarim, visam sub dansul copacilor care se desfac la nasturi si-si cresc mugurii cu dinti verzi. Reinventam cafeneaua si scoatem de la pastrare rochiile cu cirese si ciorapii de matase. Mergem la picnic si hranim pascarusii dandu-le covrigi brasoveni cumparati de la Victoriei. Ne plimbam cu barca pe Herastrau, scapam lopetile din maini.... Ah, mergem la cursuri sa vedem cum mai sta treaba. Ne facem noi prieteni, nu-i uitam pe cei vechi. Ne prefacem ca nu stim a cui e ziua in aprilie si-l surprindem cu un party. Dam test la franceza si ne pregatim pentru La vie en rose..
Cotrobaim dupa ceva inspiratie prin cotloanele mintii, pentru un eseu care ar putea schimba prezentul.
Creionam un proiect de animatie cu un baiat, o fata si-un zmeu zburator....

Ne trezim, ne culcam, ne trezim, ne...trece viata, doar cea de abur.