marți, 27 aprilie 2010

Fara inteles..

Poate asa sunt multe zile ce se scurg, fara inteles. Pana cand intelegi ce ai de facut si care-i calea ta.
Cum o fi fost pentru oamenii mari, care au fost si ei mici odata? Ei cum au inceput? Sau intrebare si mai intrebatoare: au trait ei momente de confuzie si ce i-a facut sa se dezmeticeasca? In fine, cuuuuum au ajuns oamenii mari MARI? That's the question!

miercuri, 7 aprilie 2010

De maine hoinarim

Am master si job care ar trebui sa imi permita sa hoinaresc prin Bucuresti. Nu cunosc aproape deloc orasul in care stau si mai tarziu, cand nu voi mai fi aici, stiu sigur ca o sa tanjesc dupa el.
Si daca luna acesta ar fi o tabla de dartz, atunci tintele ar fi sa merg mai des la teatru, sa ajung pana la Sibiu, apoi la Iasi si poate la mare cu cortul. A nu, fuga la mare e rezervata pentru luna mai.
Dar de maine hoinarim, visam sub dansul copacilor care se desfac la nasturi si-si cresc mugurii cu dinti verzi. Reinventam cafeneaua si scoatem de la pastrare rochiile cu cirese si ciorapii de matase. Mergem la picnic si hranim pascarusii dandu-le covrigi brasoveni cumparati de la Victoriei. Ne plimbam cu barca pe Herastrau, scapam lopetile din maini.... Ah, mergem la cursuri sa vedem cum mai sta treaba. Ne facem noi prieteni, nu-i uitam pe cei vechi. Ne prefacem ca nu stim a cui e ziua in aprilie si-l surprindem cu un party. Dam test la franceza si ne pregatim pentru La vie en rose..
Cotrobaim dupa ceva inspiratie prin cotloanele mintii, pentru un eseu care ar putea schimba prezentul.
Creionam un proiect de animatie cu un baiat, o fata si-un zmeu zburator....

Ne trezim, ne culcam, ne trezim, ne...trece viata, doar cea de abur.




marți, 6 aprilie 2010