Cum au trecut zilele acestea din martie nici nu cred ca mai stiu, dar parca au fost prea scurte si ata din ghemul lor s-a desirat pe socoteala mea, mult prea curand. Imi vine sa le cert si sa le apostofez, sa starnesc si eu o manifestatie impotriva lui martie care pleaca, asa cum au facut un grup de francezi de Revelion acum cativa ani.
Matei Visniesc povesteste despre acest moment insolit in cartea sa Cronica ideilor tulburatoare.
Acest grup a ales sa nu mai tina nici un toast inchinat sperantei in noul an si au desfasurat o adevarat manifestatie de strada a indignarii fata de trecerea iremediabila a timpului.
La fel ma simt si eu acum cand mai sunt cateva ore pana la miezul noptii lui martie. Ah si ce ironie maine e intai aprilie. Sa fie doar o pacaleala ca timpul trece ? Nu, nu este o pacaleala, el chiar trece si as vrea sa pot da vina pe el pentru ca se iroseste pe sine cu atata indiferenta, desi stiu ca in fond asta nu este decat un subterfugiu al mintii mele care vrea sa doarma cu constiinta impacata, spunandu-si ca ea facut tot ce i-a stat in putere, dar timpul i s-a pus in cale, a fost mai tare! Si nu-i asa, cine s-ar putea masura cu timpul ?
Totusi atunci cand ne trezim irosind vremea pe fealcuri, mai avem curaj sa ne gasim astfel de scuze ..?
Sunt si momente cand timpul e incapator si larg, altfel nu cred ca am mai auzi in jur atata lume care sa spuna ca sufera de plictiseala, ba chiar mai mult dictionarele ar fi dat de mult uitarii intreaga familei lexicala a acestui cuvant.Cu toate acestea, la pagina 808 a DEX-ului, in josul paginii e inca plin de "plictiseala"..
