Se așterne o zi tandră, ca o fată frumoasă, peste București.
E lumină crudă afară, amestecată cu cipciripuri, cu sufletele noastre obosite de noapte.
Iarna scâncește ca un copil ce-și pierde dinții de lapte, în desprinderea ei de copaci, ape, vânturi și oameni.
Iar un șuier de iubire, călător de departe venind, urcând și coborând, acoperă viața mea cu o aripă de stâncă..
Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate,
și nu găseau nici o cetate unde să poată locui.
Sufereau de foame și de sete; le tânjea sufletul în ei.
Atunci în stâmtorarea lor au strigat către Domnul
și El i-a izbăvit din necazurile lor;
i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.(..)
Cei ce se pogorâseră pe mare în corăbii
și făceau negoț pe apele cele mari,
aceia au văzut lucrările Domnului
și minunile Lui în mijlocul adâncului.
...) Căci El a sfărâmat porți de aramă
și a rupt zăvoare de fier....(
Psalmul 107 al împăratului David
