Tot mai in vest

Harta călătoriilor noastre nu e cu mult diferită de cea a vechilor descoperitori ai lumii. Începem cu primul pas o cucerire tacită a acestei lumi. Pentru mine prima cucerire a fost Italia. Veneam dintr-o lume un pic anchilozată și aceasta a fost prima lovitură în zid. Ireal de frumoase mi s-au părut marea și apoi portul, iar la câțiva pași castelul. O altă lume mi s-a deschis atunci și a rămas cu ferestre deschise pentru mine. Căci eu europeanul din est nu pot să intru decât pe fereastră și un pic pe furiș, căci nimic nu garantează că va fi privită cu ochi buni prezența mea acolo. Dar cu toate acestea fascinația vestului e încă vie în inima estului.

Fara inteles..

Poate asa sunt multe zile ce se scurg, fara inteles. Pana cand intelegi ce ai de facut si care-i calea ta.
Cum o fi fost pentru oamenii mari, care au fost si ei mici odata? Ei cum au inceput? Sau intrebare si mai intrebatoare: au trait ei momente de confuzie si ce i-a facut sa se dezmeticeasca? In fine, cuuuuum au ajuns oamenii mari MARI? That's the question!

De maine hoinarim

Am master si job care ar trebui sa imi permita sa hoinaresc prin Bucuresti. Nu cunosc aproape deloc orasul in care stau si mai tarziu, cand nu voi mai fi aici, stiu sigur ca o sa tanjesc dupa el.
Si daca luna acesta ar fi o tabla de dartz, atunci tintele ar fi sa merg mai des la teatru, sa ajung pana la Sibiu, apoi la Iasi si poate la mare cu cortul. A nu, fuga la mare e rezervata pentru luna mai.
Dar de maine hoinarim, visam sub dansul copacilor care se desfac la nasturi si-si cresc mugurii cu dinti verzi. Reinventam cafeneaua si scoatem de la pastrare rochiile cu cirese si ciorapii de matase. Mergem la picnic si hranim pascarusii dandu-le covrigi brasoveni cumparati de la Victoriei. Ne plimbam cu barca pe Herastrau, scapam lopetile din maini.... Ah, mergem la cursuri sa vedem cum mai sta treaba. Ne facem noi prieteni, nu-i uitam pe cei vechi. Ne prefacem ca nu stim a cui e ziua in aprilie si-l surprindem cu un party. Dam test la franceza si ne pregatim pentru La vie en rose..
Cotrobaim dupa ceva inspiratie prin cotloanele mintii, pentru un eseu care ar putea schimba prezentul.
Creionam un proiect de animatie cu un baiat, o fata si-un zmeu zburator....

Ne trezim, ne culcam, ne trezim, ne...trece viata, doar cea de abur.

Teatru alternativ

Strig impotriva ta martie: Sa nu pleci!

Cum au trecut zilele acestea din martie nici nu cred ca mai stiu, dar parca au fost prea scurte si ata din ghemul lor s-a desirat pe socoteala mea, mult prea curand. Imi vine sa le cert si sa le apostofez, sa starnesc si eu o manifestatie impotriva lui martie care pleaca, asa cum au facut un grup de francezi de Revelion acum cativa ani.
Matei Visniesc povesteste despre acest moment insolit in cartea sa Cronica ideilor tulburatoare.
Acest grup a ales sa nu mai tina nici un toast inchinat sperantei in noul an si au desfasurat o adevarat manifestatie de strada a indignarii fata de trecerea iremediabila a timpului.
La fel ma simt si eu acum cand mai sunt cateva ore pana la miezul noptii lui martie. Ah si ce ironie maine e intai aprilie. Sa fie doar o pacaleala ca timpul trece ? Nu, nu este o pacaleala, el chiar trece si as vrea sa pot da vina pe el pentru ca se iroseste pe sine cu atata indiferenta, desi stiu  ca in fond asta nu este decat un subterfugiu al mintii mele care vrea sa doarma cu constiinta impacata, spunandu-si ca ea facut tot ce i-a stat in putere, dar timpul i s-a pus in cale, a fost mai tare! Si nu-i asa, cine s-ar  putea masura cu timpul ?
Totusi atunci cand  ne trezim irosind vremea pe fealcuri, mai avem curaj sa ne gasim astfel de scuze ..?
Sunt si momente cand timpul e incapator si larg, altfel nu cred ca am mai auzi in jur atata lume care sa  spuna ca sufera de plictiseala, ba chiar mai mult dictionarele ar fi dat de mult uitarii  intreaga familei lexicala a acestui cuvant.Cu toate acestea, la pagina 808 a DEX-ului, in josul paginii e inca plin de "plictiseala"..

Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii..

Se așterne o zi tandră, ca o fată frumoasă, peste București.
E lumină crudă afară, amestecată cu cipciripuri, cu sufletele noastre obosite de noapte.
Iarna scâncește ca un copil ce-și pierde dinții de lapte, în desprinderea ei de copaci, ape, vânturi și oameni.
Iar un șuier de iubire, călător de departe venind, urcând și coborând, acoperă viața mea cu o aripă de stâncă..
Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, 
și nu găseau nici o cetate unde să poată locui.
Sufereau de foame și de sete; le tânjea sufletul în ei.
Atunci în stâmtorarea lor au strigat către Domnul 
și El i-a izbăvit din necazurile lor; 
i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.(..)
Cei ce se pogorâseră pe mare în corăbii 
și făceau negoț pe apele cele mari,
aceia au văzut lucrările Domnului
și minunile Lui în mijlocul adâncului.

...) Căci El a sfărâmat porți de aramă
și a rupt zăvoare de fier....(
Psalmul 107 al împăratului David


 

pasi in zapada din suflet..

..zilele acestea am sa scrijelesc in gorunul din inima o harta  ..una care va duce la tine si mai departe de tine ..
suiera mintea de atata ger greoi si viscol ..